Biserica din Colonița are Hramul de Sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria Mică”, cum este numită în popor, care se sărbătorește anual la 21 septembrie.
Această biserică îi primește pe creștinii ortodocși în lăcașul său sfânt din 1909 și are o poveste bogată și interesantă. Citiți mai jos o istorie nescrisă încă nicăieri, culeasă din vorbele celor mai în vârstă…

Satul Colonița a fost și a rămas un sat cu oameni creștini și evlavioși. În situația în care în majoritatea satelor din vecinătate, în perioada sovietică, au fost închise bisericile, colonițenii și-au apărat cu tărie și credință dreptul lor de a avea o biserică.
Datorită oamenilor cu suflet mare a fost construită, datorită credinței oamenilor și a responsabilității slujitorilor bisericii a rezistat în timp și tot datorită acestora există și până în prezent.
Piatra de temelie a bisericii din Colonița a fost pusă în anul 1909, această dată fiind inscripționată pe pristolul, care se află în subsolul bisericii, dar este menționată și de localnicii care își aduc aminte de perioada când aceasta a fost construită.

Doi oameni, care au avut o importanță deosebită pentru biserica din Colonița și care și-au dedicat aproape întreaga viață acestei cauze, au fost Andrei Radu și soția sa, Natalia (cu numele de fată Cheptene, săteancă din Colonița).

Chiar dacă temelia a fost pusă, așa cum am menționat în 1909, pregătirea documentelor necesare pentru ridicarea acesteia a fost începută cu mai mulți ani în urmă, iar de acest proces îndelungat s-au ocupat tot soții, Andrei și Natalia. Despre acest cuplu se spune că era o familie înstărită, dar care nu au putut avea copii, dedicându-și viața și toți banii pentru a ridica acest lăcaș sfânt în Colonița. Bătrânii spun că aceștia și-au vândut casele și moșiile, pentru a finanța construcția bisericii, ajungând să-și sfârșească viața în sărăcie lucie. „Părinții mi-au povestit că înălțarea bisericii nu a fost deloc ușoară, chiar dacă ea a fost ridicată într-un termen scurt. Și nici nu a fost lipsită de ispite. Se spune că în ziua în care trebuiau să fie semnate documentele, în urma cărora biserica putea fi deschisă, Andrei Radu a pățit o nenorocire. În drum spre autoritățile responsabile de acest domeniu, calul pe care mergea s-a speriat din senin, aruncându-l pe călăreț. Acesta și-a frânt picioarele, dar aproape pe brânci a ajuns acolo unde se îndrepta și a depus actele necesare” spune Olga Țoiu, profesoară de istorie din Colonița. „Mi s-a mai spus că după ce Andrei Radu s-a stins din viață, soția sa a plecat la Ierusalim, pe jos. Toți o credeau deja moartă, când după un an s-a reîntors și a povestit cele văzute, vorbind despre minunea din ziua de Paști și despre lumânarea care i s-a aprins singură în mână” mai spune dna. Țoiu. După ce a revenit din Ierusalim, Natalia a vândut tot ce mai avea (bijuterii, casă) pentru a fi realizat iconostasul din biserică. După care a murit.
Biserica din Colonița a fost construită într-un termen destul de scurt, în aproximativ 4 ani, finalizându-se construcția cam în același timp ca în satul vecin, Budești, unde construcția bisericii începuse înainte. Acest lucru s-a datorat acelui cuplu de evlavioși, dar și sătenilor și a ambiției și voinței lor. Cei mai în vârstă povestesc că oamenii (în special cei mai înstăriți) adunau mână de la mână ce puteau: bani, produse alimentare pentru lucrători, iar cei care aveau căruță se rânduiau și aduceau piatră de la carierele de la Făurești (acum s. Goiani). Pământul pe care a fost înălțată biserica a fost oferit de familia Mazîlu, a cărei proprietate fusese.Astfel, în anul 1913 biserica din Colonița a fost sfințită și și-a deschis porțile pentru credincioși.

De atunci și până în prezent au slujit bisericii mai mulți preoți, părintele Timofei, Mihail, Anatolie, Vasile, Petru, Atinagora ș.a., iar din 1995 și până azi preotul paroh Victor Tofan este cel care călăuzește sătenii spre credință și rugăciune. Se spune, că cel mai mult a pătimit părintele Mihail Blanovschi, care a slujit bisericii din Colonița într-o perioadă grea pentru biserică, perioada sovietică, atunci când cei aflați la putere încercau cu orice preț să închidă sfintele lăcașe.

 „Părintele Mihail a suferit mult, a fost chinuit, ținut în beci și bătut pentru a renunța la parohie, dar el a ținut piept și a rezistat tuturor chinurilor, pentru că dacă biserica rămânea fără de preot, era motiv sigur pentru a o închide”, povestește Zinaida Farguță, enoriașă a bisericii. Rezistență au opus și sătenii și datorită curajului și credinței lor biserica nu a fost închisă.

Olga Țoiu spune că: „Pentru a nu închide biserica, oamenii au stat de pază zile întregi, iar pentru a nu fi observată lipsa de la muncă, în colhoz, se înlocuiau unii pe alții”.
Astfel, aceasta este unicul lăcaș sfânt din regiune, care nu a fost închis în urma represiunilor din perioda socialistă, datorită străduințelor strămoșilor noștri și a preotului Mihail Blanovschi.

Pentru o calitate mai bună alege “1080p HD”