De-a lungul a peste 39 de ani de existență, centrul medical din Colonița a ajuns să fie cunoscut ca o adevărată „fabrică de sănătate”, cu o experiență frumoasă în acordarea asistenței medicale primară localnicilor aflați în momente de cumpănă. Astăzi, în ciuda greutăților cotidiene și a lipsurilor cu care se confruntă, acest centru își continuă seria de reușite profesionale, devenind un pilon de nădejde în asigurarea fericirii colonițenilor.
În structura Centrului de Sănătate activează 14 persoane dintre care doi medici de familie, patru asistente medicale, un laborant, o infirmieră, o soră economă, doi paznici, un șofer și un contabil.. Un medic deservește în mediu 1450 -1650 de persoane. Toți medicii și asistentele medicale au fost instruiți în medicina de familie, si în cadrul , 4 persoane au fost instruite în „Tehnologii informaționale”, toți colaboratorii posedă categorii de calificare : categ. I – II și superioară.
Serviciile pe care le oferă Centrul de Sănătate sunt diverse, începând cu consultarea și diagnosticarea bolnavului, dar și stabilirea unui tratament menit să contribuie la fortificarea sau recuperarea sănătății acestuia. Pe lângă aceste servicii de bază, pacienții mai pot beneficia și de ajutorul unor specialiști în ginecologie, fizioterapie, terapeutică.
De când a fost implementat sistemul de asigurări, spitalul din Colonița a încheiat un contract cu campania de asigurări medicale, contract care prevede prestarea serviciilor medicale în mod gratuit, valabil doar pentru persoanele asigurate. La rândul lor, persoanele care nu dețin o poliță de asigurare obligatorie a asistenței medicale, pot beneficia de aceste servicii în schimbul unei taxe stabilite. Cu plată sunt oferite și serviciile care nu sînt prevăzute de poliță, printre acestea se numără și serviciile ginecologice.
Comentarii recente