Sunt Angela Zaporojan – primar de Colonița. Am fost sigură că orice minciună are picioare scurte, de aceia nu am comentat prostiile lui V. Ciorbă, V. Caraman și alții. Dar obrăznicia lor mă obligă să clarific lucrurile.
Proiectul „Modernizarea serviciului de salubrizare Colonița – Viitor curat” a demarat încă de la începutul anului 2015. De aceea declarațiile lui D. Ghimp și V. Caraman „La toate primăriile dnul ministru, Valeriu Munteanu, a împărțit câte un milion” – sunt aberații. Pentru acest proiect s-a muncit mult și insistent. În luna iulie 2015 acest proiect a primit avizul Inspectoratului Ecologic de Stat (vezi avizul din 21.07.2015). De asemenea acest proiect a fost coordonat cu Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale (vezi avizul din 31.07.2015), ca mai apoi în luna august 2016 să fie depus la Ministerul Mediului. Proiectul aprobat prevedea mai multe etape și alocarea surselor financiare în mărime totală de 4 037 140,00 lei: suma alocată de Fondul Ecologic Național – 3 431 140,00 lei; contribuția APL la proiectul integral constituind – 606 000,00 lei, pentru implimentarea mai multor acțiuni:
- procurarea unui autogreider
- procurarea unei autospeciale de dimensiuni mici pentru colectarea deșeurilor din localitate
- construcția a 10 platforme de precolectare a deșeurilor menajere
- procurarea a 30 containere pentru deșeuri menajere
- procurarea a 20 containere pentru mase plastice
- procurarea a 1300 pubele individuale
- o presă de balotat masele plastice
La data de 22.09.2016 pentru implimentarea primei tranșe conform contractului nr.3/4320-5638 APL Colonița a primit 1 000 000,00 lei pentru procurarea unui autogreider. Conform p.3.2 al acestui contract APL Colonița trebuia să achite contribuția comunității care constituia 15% din costul proiectului și a fiecărei etape în parte. În cazul concret la alocarea primei tranșe de 1 000 000.00 lei, contribuția primăriei a constituit 150 000.00 lei (sumă și achitată de APL Colonița). Prin urmare pentru autogreiderul procurat primăria Colonița real a achitat 150 000.00 lei, restul urmează a fi achitat de către Ministerul Mediului când va continua implimentarea proiectului.
Materialul publicat în acest articol clar explică că toate sondajele făcute de V. Caraman și V. Ciorbă au fost făcute mai târziu pentru a manipula locuitorii satului, drept confirmare este sondajul anexat mai jos de pe pagina de socializare a consilierului V. Caraman. Alocarea sursei pentru autogreider a fost efectuată în septembrie 2016, iar sondajul a fost efectuat în luna octombrie 2016.
Despre activitatea acestui autogreider vă vom informa în următorul articol.
Comentarii recente