Acasă » Articole scrise de Primaria
Evacuarea deșeurilor
Primăria s. Colonița anunță că pe data de 19 februarie va avea loc evacuarea deșeurilor de la locuitorii satului care au contracte încheiate cu compania nouă.
Minciunile electorale a exprimarului Dorin Chirtoacă
Este o tradiție urâtă a liberalilor de a spune minciuni și de a i se atribui fapte bune, la care nu au nici o atribuție, nu au contribuit, chiar dacă erau obligați să o facă.
Un exemplu este construcția grădiniței nr. 144 “Academia picilor” din s. Colonița. În secvența de mai jos se vede clar cum consilierii municipali liberali se “abțin” de la aprobarea deciziei de a aloca surse financiare pentru reparația grădiniței. Votează consilierii PLDM, consilierii PCRM, consilierii independenți, dar liberalii se “abțin”.
Atunci apare întrebarea: cum se manifestă atribuția exprimarului general Dorin Chirtoacă, care nu numai că nu votează nici o finanțare pentru Colonița, dar nici fracțiunea liberală a consilierilor municipali, pe care o conduce, nu au făcut nimic în cazul dat pentru grădinița din Colonița.
Același lucru s-a întâmplat și cu bazinul de înot L.T. ”Gh. Ghimpu”, la reparația căruia exprimarul general Dorin Chirtoacă nu numai că nu a ajutat, dar și a fost categoric împotrivă (curând vom face video de la consiliul municipal), unde la propunerea consilierului municipal PLDM Ghenadii Dumanschii de a aloca surse financiare pentru reparația bazinului, d. Dorin Chirtoacă este categoric împotrivă și consilierii liberali de asemenea nu votează pentru Colonița.
Campania electorală vine și se duce, și chiar dacă tare vreai să fii votat și ales de popor, apoi nu spunând minciuni și atribuindu-ți toate meritele de la toți 18 primari din suburbii.
Rușine pentru un om simplu să spună minciuni, dar pentru un exprimar general, președinte de partid… de fapt fabula lui Donici ”Musca la arat” tare se mai potrivește tuturor liberalilor.
Angela Zaporojan
Spre lauda deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.
Musca de Alecu Donici
Act de caritate la Colonița
Candidatul socialiștilor pe circumscripția nr. 32, Svetlana Popa a făcut un gest nobil pentru familia Mihail Jigan, care a fost diagnosticat cu cancer, donând o sumă de circa 3000 de lei pentru cheltuieli de transport până la o clinica din Turcia, pentru o intervenție chirurgicală.
Mulțumim candidatului socialiștilor pe circumscripția nr. 32, Svetlana Popa.
Adunarea părinților, grădinița nr. 24 “Izvoraș”
Primarul s. Colonița A. Zaporojan în conlucrare cu directorul grădiniței nr. 24 “Izvoraș” Emilia Ursu, organizează adunarea generală a părinților pentru vineri, 15 februarie, ora 18.00, în sala de ședințe a grădiniței.
Prezența tuturor părinților este obligatorie.
Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
În conformitate cu prevederile p.52(3,4) al Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRE nr. 343 din 15 decembrie 2010, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. vă informează, că pe data de 13.02.2019, în intervalul de timp 09:00 – 17:00, este posibil să fie deconectat pentru lucrări de defrișare şi tăiere a crengilor, LEA 0,4kV PT 9270 F 3, de la care se alimentează s. Colonița: str. Budești, Columna lui Traian, Decebal, Tohatin parţial.
Convocarea Consiliului sătesc Colonița
Convocarea Consiliului sătesc Colonița în ședință extraordinară în ziua de 11 februarie 2019, ora 17.00.
În regim de urgență
În legătură cu multiplele plângeri ale locuitorilor satului Colonița, cu privire la atacurile de către câinii vagabonzi și care nu sunt la prinsoare, primarul satului – A. Zaporojan, solicită în regim de urgență ca toți deținătorii, care au câini slobozi să-i pună la legătoare. Au fost cazuri când au fost mușcați copiii din sat. În caz contrar stăpânii care nu vor întreprinde măsurile necesare vor fi amendați cu a câte 500,00 lei.
Mulțumim pentru înțelegere.
Comentarii recente