Acasă » Primarul » Ne iubim noi satul?

Ne iubim noi satul?

poza1De multe ori îmi pun această întrebare atunci când după multe drumuri umblate, multă muncă, convingeri și de multe ori umilință… cu atâta greu se obțin surse financiare pentru a schimba, a construi, a readuce la viață, ceea ce a fost de fapt distrus tot de oamenii din sat.

Mă întreb de fiecare dată: se merită să muncesc pentru oamenii din sat???

Nu o dată am încercat să-i apăr pe cei ce distrug: chipurile sunt străini – nu cei din sat, sau nu știu ce fac, poate întâmplător, sau măcar le pare rău de ceea ce au distrus, ca să-mi strâng pumnii, să-mi iau “inima în dinți” și să încep iarăși de la început…

Fiind profesoară am altoit elevilor simțul de patriotism, de iubire de neam, că nu trebuie să fim indiferenți, să punem umărul și să ajutăm pe toți, necondiționat, ca ajungând primar să îmi pun întrebarea: “ce nu am făcut eu cum trebuie?” de foștii mei elevi, care cu atâta atenție mă ascultau la ore, astăzi distrug ceia ce cu atâta greu încerc să zidesc.

Știam că pâinea de primar e amară, dar niciodată nu m-am gândit că muncind cinstit, cu dăruire de sine, de multe ori lăsând familia pe planul doi, să fiu de atâtea ori trădată, batjocorită, bârfită și neînțeleasă…păcat…

Iată și în cazul parcului de lângă primărie distrus, din câte am aflat de foștii mei elevi… Timp de trei ani încerc să îl renovez, construind foișor de odihnă la fântână, instalând pavaj și bănci de odihnă, a fost schimbat și iluminatul public de două ori. Au fost cheltuiți zeci de mii de lei, care puteau merge la copiii din grădinițe, la alimentația lor, la mobilier ș.a lucruri importante pentru localitatea noastră. Astăzi parcul arată așa… mă întreb și vă întreb și pe dvstră stimați locuitori ai satului Colonița: “cine a distrus? Cui i-a încurcat? Se merită să îl renovăm și a treia oară?… sau vorba ceia “trăim cum păstrăm” ”.

Mulți îmi dau sfaturi: “pune-ți camere, ca să se teamă să distrugă”. Oare asta-i e soluția? De frică să păstrăm??? Oare nu e construit pentru noi, oamenii din sat???

Mergând în alte sate am văzut cum locuitorii lucrează pentru a înfrumuseța satul, construiesc, plantează, fac ordine de la mic până la mare și păstrează cu sfințenie și cu mare grijă ceea ce s-a făcut. Mă întreb: “oare nu mai sunt în satul meu Colonița, oameni buni la suflet, dornici să facă lucruri bune pentru oamenii din sat și pentru copii noștri???”.

 

poza2  poza3

poza4  poza5

poza6  poza7

 

Distribuie:

3 comentarii

  1. Ababii-Cemurtan Carolina spune:

    Aceștia sunt foști elevi actuali și viitorii dușmani pe care trebuie sa ii cunoască tot satul nu trebuie ascunsi. Dar nu asta e Esența, de constituit drujina și dupa ora 23 cine dea bere în parc și maninca răsărita și nu respecta și stimeaza ceea ce sa făcut, de chemat politia act și nu amenda dar sa renoveze ceea ce a stricat chiar dacă nu el a stricat tot și atunci sa vedeți ce ordine va fi, și agenții economici din preajma sa își creeze zone de confort pentru clienții lor sa nu se prefacă parcul într-o terasa unde se consuma tot soiul de porcarii. Cetățenii în conlucrare cu politia și sa vedeți ce ordine va fi.

  2. Igor spune:

    Camere! Altceva nu functioneaza. Gunoi aruncat si bunuri distruse… Amenzi. Camere si Control.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *