Discotecă cu surprize la liceul din sat
Tinerii din Colonița s-au distrat la maximum la serata cu genericul „Sărbătorim iubirea”, care a avut loc pe 26 februarie la L.T. Gh.Ghimpu. În acest an, elevii au avut parte de mai multe surprize – au dansat, au participat la concursuri, au cântat la karaoke și chiar au putut câștiga premii la tombolă. (mai mult…)
Avertizări şi amenzi pentru cei care încalcă regulile de întreţinere a curăţeniei
Mai bine de trei ani de zile se lucrează la problema curățeniei din localitate, în special la ordinea pe teritoriul adiacent gospodăriilor, unde mulţi localnici s-au obişnuit să depoziteze materialele de construcţie, deşeurile de provenienţă animală, sau alte obiecte ce încurcă la circulaţia transportului sau a pietonilor, să aprindă focul şi să arunce deşeuri oriunde.
La 19 februarie Comisia Administrativă de aplicare a sancţiunii contravenţionale s-a întîlnit într-o şedinţă unde au fost invitaţi 16 cetățeni care au încălcat în mod repetat regulile de întreținere a curățeniei în teritoriu.”Unii locuitori care au fost avertizaţi au făcut curăţenie imediat şi nu au mai depozitat materiale de construcţie, alţii însă intenţionat încalcă regulile sau refuză să se conformeze.”spune primarul Angela Zaporojan. (mai mult…)






Comentarii recente