Acasă » Biserica » Sărbători religioase » Creștinii au sărbătorit Nașterea Maicii Domnului

Creștinii au sărbătorit Nașterea Maicii Domnului

hram2016_biserica2Creștinii ortodocși, în special cei din Colonița au sărbătorit ieri Nașterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică.

La biserica din localitate s-a oficial o slujbă deosebită, cu ocazia împlinirii a 107 ani de la întemeierea bisericii cu același hram.

S-au rugat împreună pentru bunăstarea localnicilor din Colonița părintele Victor, părintele Vladimir din Budești, părintele Rodion din Tohatin și părintele Andrei protodiaconul.

Preotul paroh Victor Tofan, a venit spre finalul slujbei cu un mesaj de felicitare pentru enoriașii care astăzi sărbătoresc hramul satului Colonița.

Cu gînduri de nădejde și cu inimile pline de smerenei și milă să intrăm astăzi și să ne închinăm, în sfintele biserici icoanei care închipuiește Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu…adresîndu-i rugăciuni

Această sărbătoare reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creștini, Ioachim și Ana. Aceștia, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiția spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată și că Dumnezeu le va da cel mai de preț dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Nașterea Maicii Domnului, Intrarea in biserica, Buna Vestire și Adormirea Maicii Domnului sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Tradiția spune că în această zi bărbații nu meșteresc și nu fac treabă în gospodărie, iar femeile nu cos și nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care își doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Sursa foto: Victor Babachin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *