Vă prezentăm primii doi consilieri locali ce fac parte din Consiliul Local Colonița: Ababii Mihai și Caraman Vera.
Vizualizați interviurile mai jos. Pentru o calitate mai bună selectați HD (1080p)
Mihai Ababii, consilier PL
Este născut la 30 august 1959. Căsătorit, 2 copii. Și-a făcut studiile la Școala medie din Colonița, iar acum activează în calitate de meșter în reparația încălțămintei.
Vera Caraman, consilier PL
Vera Caraman și-a făcut studiile la Colegiul de Medicină, apoi la USM, Facultatea de Biologie și Chimie. Este căsătorită, are 2 copii și lucrează în calitate de histolog, la spitalul „Sfânta Treime”.
Despre proiect…
În urma Alegerilor Generale Locale din 14 iunie 2015, satul Colonița are un nou consiliu sătesc – votat de 58,43% din locuitorii prezenți la vot și… același primar, Angela Zaporojan de la PLDM, căreia mai mult din 75% dintre sătenii care au participat la alegeri, i-au acordat vot de încredere pentru încă 4 ani.
O echipă de voluntari, formată din Vica Mazilo, Ludmila Sîrghi, Alina Mazilo și Andrei Bîzgu, a realizat un proiect prin care am hotărât să-i prezentăm pe toți consilierii noi aleși. Am numit proiectul „Cunoaște-ți consilierii”, fiind convinși că locuitorii satului Colonița trebuie să-i cunoască pe cei care timp de 4 ani vor adopta decizii în favoarea sau defavoarea dezvoltării satului Colonița.
Astfel, am realizat o serie de interviuri cu fiecare consilier în parte și cu primarul de Colonița. Am acordat tuturor consilierilor aceleași întrebări, pentru a vedea poziția fiecăruia vizavi de anumite teme. Pe site-ul www.colonita.md pe parcursul a două sătpămîni vom publica interviurile integrale cu cîte 2 consilieri în ordine alfabetică.
12 din cei 13 consilieri aleși au acceptat să ofere un interviu și s-au prezentat la ora stabilită împreună cu reporterul. Igor Luchian a refuzat categoric să ne ofere un interviu.
Un rezumat al celor spuse de către consilierii aleși va fi publicat într-o ediție specială a ziarului local, distribuită gratuit în sat.
Mulți dintre consilieri au prezentat pe alocuri doar idei generale, ca la început de drum, fără soluții concrete și inovative, dar sperăm că după cei 4 ani de mandat, vom vedea rezultate vizibile, palpabile și îmbucurătoare în satul în care trăim.
Comentarii recente