Acasă » Satul Colonița » Infrastructură » Discuții între săteni, șoferi şi administratorii rutei 117

Discuții între săteni, șoferi şi administratorii rutei 117

Din noiembrie 2009 prin decizia Consiliului Municipal a fost prelungită ruta de microbuz 117 pînă în satul Coloniţa. Această modalitate de transport este foarte comodă pentru coloniţeni, însă există şi mai multe nereguli şi nemulţumiri.

Cîteva zile la rînd,  în intervalul de timp 20.20-21.00, grupuri de săteni, aşteptau microbuzul 117 spre Coloniţa, la staţia de lîngă piaţa comercială de la Ciocana. După spusele unor săteni, unii aşteptau acolo şi de la 20:00 şi nu am mai venit nici un microbuz de pe ruta 117.

Nu este pentru prima dată cînd această situaţie se repetă, asta chiar dacă administratorul rutei 117, SRL „FOC”  a confirmat un orar de circulație de luni-duminică între 06:00-21:00, cu intervale de maxim 15 minute.

Unii consilieri au făcut verificări personale, şi au depistat încălcări, atfel au fost depuse cîteva plîngeri.

Primarul a stabilit o întîlnire cu administratorul rutei 117 şi a rugat să fie prezenţi şi cîţiva şoferi pentru a le comunica nemulţumirile locuitorilor din sat faţă de graficul de circulaţie a maxi-taxiurilor, a comportamentul şoferilor, viteza cu care conduc şi starea în care se află maşinile.

În urma plângerilor locuitorilor din partea de răsărit a satului, primarul a solicitat să fie schimbat traseul rutei, (doar într-o direcţie, atunci cînd se întoarce în sat) să se meargă pe străzile: Ştefan cel Mare, Igor Vieru, Albişoara, Răsăritului.
Ca rezultat al discuțiilor, s-a stabilit ca administraţia rutei trebuie să întocmească un grafic stabil pentru zilele de odihnă, pe care să-l respecte cu stricteţe.

Deoarece duminica, doar 50 % din şoferi lucrează, respectiv rutierele circulă mai rar, iar oamenii aşteaptă mult timp în staţie să vină vreo maşină. La fel, s-a stabilit ca rutierele, cel puţin pe timp de vară, să circule zilnic pînă la ora 23:00.

Consilierii şi sătenii prezenţi în sală şi-au exprimat nemulţumirile, dar şi şoferii au avut ceva de spus faţă de condiţiile de muncă. Urmărește video pentru toate detaliile.

Urmează să vedem dacă se vor produce schimări şi dacă da, cît timp se vor respecta,oare?

P.S. Graficul elaborat va fi publicat ulterior şi pe pagina www.colonita.md

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *